Revista industriei de textile si confectii din Romania

Autor: Alina Lupu

Publicat: Joi, 04/06/2009 - 14:52

Dupa ce a absolvit Institutul Marangoni, Ludmila Corlateanu a primit oferta prestigioasei case de moda Costume National. O oferta pe care a refuzat-o, pentru ca se ambitionase sa-si construiasca in Romania propriul brand.

MYGA, Lolyta’s Com­plex, Kellylicious si Dear Marcella, cele patru colectii lansate pana acum sub semnatura Ludmila Corlateanu, “plimbate” la Milano, la Paris si la Duesseldorf, definesc un stil minimalist, cu detalii de croi ce potenteaza o feminitate jucausa. Prin creatiile sale, designerul pare sa ne transmita astfel ca pe Dumnezeu il gasesti intr-adevar in detalii...

Cum ati intrat in moda si ce v-a determinat sa mergeti pe aceasta cale?
De foarte mica imi placea sa desenez, insa pe vremea aceea nu exista sintagma “design vestimentar”. Pe la sase ani am inceput sa fac hainute la papusi. M-au ajutat foarte mult cluburile pionieresti care existau pe atunci. Am intrat intr-un astfel de club in clasa a II- a; acolo ne invatau sa coasem, de trei ori pe saptamana, cate 2 ore. Era deci un fel de croitorie cu pasi mici. De regula coseam pentru mine diferite piese. Asa inveti cel mai bine, cand realizezi un lucru functional. In clasa a VII-a deja nu se mai punea intrebarea ce vreau sa fac in viata.

V-ati specializat in strainatate si ati avut ocazia sa lucrati cu renumita casa de moda Costume National, dar ati ales sa va lansati propria afacere in Romania. Cum ati luat decizia?

Am aplicat la Costume National, dar in momentul in care a venit raspunsul aveam deja biletul de intoarcere in Romania, alaturi de sotul meu. Am fost totusi la biroul lor de design; eu trebuia sa muncesc pentru linia feminina, de care se ocupau trei designeri. M-am gandit sa pornesc insa pe drumul meu, pentru ca oricum mai devreme sau mai tarziu voiam sa pornesc pe cont propriu.

Ce parere aveti despre sistemul modei din Romania? Sunt asigurate conditii de afirmare, sunt suficient de incurajati tinerii designeri?
Nu prea cunosc sistemul din Romania, decat din ce am auzit de la altii. In mod sigur nu merg lucrurile asa cum functioneaza pe plan extern. Avem deja buyeri care si-au deschis magazine in Romania si le gestioneaza ca la carte, insa doar cu branduri straine. Cu cele romanesti nimeni nu face acelasi lucru.

Asa ajung designerii romani sa-si dea piesele in magazine in care nu se vor vinde pentru ca buyerul nu se implica financiar... De aceea majoritatea creatorilor prefera sa vanda prin ateliere, prin showroomuri proprii.

Nicaieri in lume nu sunt asigurate conditii pentru cei aflati la inceput de drum, din acest motiv toate inceputurile sunt grele. Daca vrei sa faci ceva, te zbati pana se intampla ceva, pana incep sa se miste lucrurile in jurul tau si atunci te va remarca si presa.

Cat de mult v-au ajutat in cariera cursurile pe care le-ati urmat la Institutul Marangoni?
M-au ajutat foarte mult. Eu imi doream foarte mult sa urmez o scoala in strainatate. In Chisinau absolvisem o scoala foarte tehnologica. Studiam tipare cam de cinci ori pe saptamana, stil, istoria costumului, dar nu studiam cum apare o colectie si cum se nasc trendurile. La noi nici nu ajungeau tendintele, nu exista un book collection, cum exista in Italia vreo zece.

E foarte important sa studiezi ce misca pe podiumurile din toata lumea. Eu nu stiam cum se pune cap la cap o colectie, nu cunosteam regulile cele mai importante in implementarea unei colectii. Am ales Marangoni pentru ca avea cursurile in limba engleza. Practic, scoala din Italia m-a luminat. Am aflat lucruri pe care le folosesc acum in fiecare zi.

Care e stilul Ludmila Corlateanu?
Orice femeie e frumoasa si trebuie ajutata sa-si dea seama de asta. Eu nu pun mare pret pe sexualitate in colectii, cred doar ca imbracamintea vine ca un ambalaj pentru ce e mai pretios si se afla “inauntru”.

Mizez pe detalii cum ar fi fundele, volanele, gulerele sau bordurile prin care obtin si un contrast cromatic. Stilul e unul foarte minimalist, cuminte si feminin.

Participati des la evenimente de moda, atat in tara, cat si in strainatate. Cum percepeti diferentele, cum reactioneaza piata externa la piesele Ludmila Corlateanu?
Creatiile plac si aici si acolo. Debutul meu a coincis cu o perioada mai dificila pe plan economic in toata lumea, iar la targuri chiar s-a simtit o anume reticenta.

Mi-am spus ca daca supravietuiesc acum, ulterior nu imi mai e teama de nimic.

Am fost la targurile de la Milano, Paris, Duesseldorf. Lumea intra in stand si avea o reactie pozitiva, asemanatoare celei din tara, as zice. Am incheiat cateva contracte; am luat o comanda chiar proprietarului unei retele de magazine din America. Totusi, cred ca multi buyeri au fost speriati de recesiune. In februarie, toti erau cumva in suspans. Unii designeri au plecat in a treia zi, chiar daca evenimentul a tinut patru zile...

De curand v-ati deschis propriul atelier de moda. Ce inseamna o astfel de investitie, tinand cont de situatia de criza economico-financiara cu care ne confruntam?
Nu e un moment oportun, insa au inceput sa vina multe comenzi, chiar daca brandul nu a fost foarte mediatizat. Pe site-ul meu Ludmilacorlateanu.com am primit diverse cereri. Initial i-am facut unei prietene o rochie de mireasa, apoi a venit si nasa ei cu o idee si in felul acesta nu am mai facut fata muncind acasa.

Miniatelierul din apartament se preta constructiei de tipare, pe care le duceam apoi la ateliere, impreuna cu tesaturile. Acum, avand propriul atelier, pot sa parcurg singura procesul
de la A la Z. Am incercat sa nu ma gandesc prea mult la contextul recesionist si mi-am facut curaj. Lucrurile merg bine, zic eu: cel putin o data la trei zile ma contacteaza cineva, in ciuda faptului ca nu am dat sfoara in tara.

Care e profilul clientei pe care mizati, acea “supergirl”?
Acea “supergirl” pe care am inventat-o chiar exista. E vorba de femeia intre 25 si 40 de ani, educata, lipsita de prejudecati, foarte deschisa, care calatoreste mult si stie foarte bine ce o face unica.

Unde vindeti piesele de brand? V-ati gandit sa le comercializati si in Republica Moldova?
Pana acum am mai expus si vandut unele piese in L’Armoire, Artizart si InteresArt. De acum, pentru ca am reusit sa deschid atelierul, o sa le pastrez la atelier, dar o sa le duc constant si la targuri. M-am gandit sa-mi deschid si un magazin, dar presupune o investitie foarte mare. Am discutat cu alti colegi de breasla si am ajuns la concluzia ca mai bine formam un grup si profitam impreuna de un spatiu.
Am luat in calcul posibilitatea de a-mi comercializa piesele si in Republica Moldova, insa acolo lumea e inca obtuza, imaginati-va romanii acum 20 de ani... Poate candva.

Ce planuri aveti pentru 2009-2010? Va tenteaza sa colaborati cu alti designeri sau cu fabrici?
Mi-as dori sa vand in mai multe showroomuri, sa imi gasesc cate un reprezentant in America, Franta, Italia si Japonia. Sunt constienta ca un agajament de tipul acesta vine insa cu timpul. Pana una-alta trebuie sa realizez in doua luni o colectie destinata sezonului primavara-vara 2010, sa-i fac si shooting si catalog.

Mi-ar placea foarte mult sa colaborez cu Lucian Broscatean, i-am si marturisit. Imi place cum gandeste, cum scoate detaliile, cum asambleaza. Sunt deschisa si unei colaborari cu o fabrica, se aude insa ca multe nu iau designerii in serios. Eu nu am totusi prejudecati.